Simbolurile de uscare pe sârmă și pe suprafață plană

 

Simbolul pătratului cu diverse linii în interior indică uscarea naturală, fie pe sârmă, fie pe o suprafață plană. Veți întâlni aceste pictograme destul de rar pe etichetele hainelor, în special în cazul materialelor delicate. Cu toate acestea, este bine să le cunoașteți pentru a ști cum să procedați corect la uscare.

Cum se usucă hainele pe o suprafață plană

Uscarea pe o suprafață plană este o metodă mai puțin obișnuită. Știți cum să le uscați corect în acest mod? Uscarea în poziție orizontală este necesară pentru anumite materiale foarte delicate, care s-ar putea deforma dacă ar fi agățate pe sârmă. Vă prezentăm mai jos pașii pe care trebuie să îi urmați.

Ghid simplu pentru uscarea pe o suprafață plană

  1. Alegeți o suprafață potrivită, uscată, plană și curată, ideal pe un uscător de rufe sau pe o masă. 
  2. Așezați pe această suprafață un material absorbant, cum ar fi un prosop, care va absorbi excesul de apă.
  3. După spălare, stoarceți ușor haina prin presare, fără a o răsuci. 
  4. Așezați articolul pe suprafața pregătită și întindeți-l cu grijă, netezind cutele.
  5. Lăsați-l să se usuce într-un loc bine aerisit.
  6. Dacă haina este foarte udă, puteți pune un prosop și deasupra, presând ușor pentru a absorbi excesul de apă. 
  7. Întoarceți periodic haina de pe o parte pe alta și întindeți-o bine de fiecare dată.

SFAT: Descoperiți semnificația simbolurilor pentru uscarea în uscătorul de rufe, care reprezintă o alternativă excelentă la uscarea pe sârmă sau pe o suprafață plană.

Verificați întotdeauna simbolurile de pe eticheta produsului. Uscați hainele conform recomandărilor producătorului.

Uscare prin agățare

Uscare prin picurare

Uscare pe suprafață plană

Uscare la umbră

A nu se usca

 

S-ar putea să vă intereseze:

CearșafuriCearșafuri Lenjerii de patLenjerii de pat ProsoapeProsoape